Investiții dedicate unui viitor mai ecologic – UE lansează Săptămâna verde, ediția 2016

Investiții dedicate unui viitor mai ecologic – UE lansează Săptămâna verde, ediția 2016

Ediția din 2016 a Săptămânii verzi, cel mai mare eveniment anual dedicat dezbaterilor și discuțiilor pe marginea politicilor europene în domeniul mediului, se va desfășura începând de luni, 30 mai, până vineri, 3 iunie. Ediția din acest an va pune accentul pe tema „Investițiilor dedicate unui viitor mai ecologic”.

Luni, 30 mai 2016 — Karmenu Vella, comisar UE pentru mediu, afaceri maritime și pescuit, a afirmat:

Săptămâna verde oferă o oportunitate unică de a reuni oameni și organizații care pot contribui la dezvoltarea durabilă a Europei. Investițiile ecologice reprezintă tema principală din acest an. Trecerea la o economie circulară și cu emisii scăzute de dioxid de carbon necesită o finanțare solidă. Europa dispune de resurse suficiente pentru a deschide calea acestei tranziții.  Fondurile noastre, printre care FEIS sau LIFE și Orizont 2020, orientează aceste investiții către o creștere durabilă.”

Pe parcursul săptămânii vor fi organizate în întreaga Europă dezbateri online, discuții pe Twitter și evenimente menite să ilustreze aportul potențial al investițiilor la crearea unui viitor mai ecologic în Europa. Zilnic, vor fi prezentate diverse aspecte ale temei, la evenimente participând o mare varietate de organizații și parteneri interesați. Programul, care va cuprinde câteva puncte de atracție principale, este următorul:

Luni, 30 mai – Investiții pentru orașe mai ecologice

Startul Săptămânii verde a UE va avea loc la Ljubljana (Slovenia), oraș desemnat în acest an capitala verde a Europei. Evenimentele din ziua respectivă se vor concentra pe posibilitățile de îmbunătățire a calității vieții din zonele urbane prin investiții în orașe mai ecologice. Statele membre ale UE vor ratifica Pactul de Amsterdam și vor stabili Agenda urbană a UE, aceasta din urmă având să reunească guverne, municipalități și părți interesate în vederea stimulării durabilității urbane.

Marți, 31 mai – Investiții în zonele rurale

Dezbaterile vor analiza modalitățile de a ne securiza viitorul prin investiții în zonele rurale. Comisarul Vella va deschide o conferință internațională pe tema alimentației durabile și a gestionării deșeurilor biologice de către ACR+. O sesiune de discuții pe Twitter, organizată în cursul dimineții, va răspunde tuturor întrebărilor legate de finanțarea UE în domeniul mediului. O dezbatere online, organizată de către GLOBE EU în cadrul Parlamentului European, va continua discuțiile pe marginea alimentației durabile, iar Belgian Biodiversity Platform și IUCN vor găzdui un eveniment care va ilustra beneficiile multiple ale soluțiilor bazate pe natură. De asemenea, vor fi anunțate cele mai bune proiecte LIFE-Natură în cadrul a două categorii: Natură și biodiversitate și, respectiv, Mediu și informare.

Miercuri, 1 iunie – Investiții cu realizări concrete

Investițiile ecologice au efecte pozitive asupra creării de locuri de muncă. Sistemele și companiile din cadrul economiei circulare au nevoie de finanțare adaptată, întrucât randamentul investițiilor diferă adesea de la caz la caz. Prin mobilizarea de fonduri private către soluții mai ecologice pot fi depășite disfuncționalitățile pieței și pot fi generate importante beneficii sociale. Jyrki Katainen, vicepreședinte al Comisiei Europene, și comisarul Vella vor vorbi la Bruxelles (Belgia) despre modul în care Fondul european pentru investiții strategice (FEIS) poate mobiliza fonduri pentru proiecte ecologice și despre modul în care putem orienta sistemul financiar către proiecte durabile. Totodată, un grup de directori executivi din sectorul comerțului cu amănuntul își vor asuma angajamentul de a investi în economia circulară.

Joi, 2 iunie – Investiții în oceanele noastre

Pe parcursul acestei zile va fi analizat potențialul economiei albastre, care reprezintă 4 % din PIB-ul UE și peste cinci milioane de locuri de muncă. Comisarul Vella va vorbi despre capitalul natural în cadrul Summitului european de afaceri. Un seminar online, organizat în cursul după-amiezii, referitor la modalitățile de a accesa fonduri pentru a investi în proiecte „albastre” durabile va ilustra posibilitățile promotorilor de a combina diverse surse.

Vineri, 3 iunie – Investind în generațiile viitoare

Ediția din 2016 a Săptămânii verzi se va încheia cu un eveniment organizat în Viena (Austria), intitulat „Obiective de dezvoltare durabilă pentru un viitor fără poluare: investind în generațiile viitoare”. Temele de discuții vor include implementarea Agendei 2030 în scopul îndeplinirii obiectivelor de dezvoltare durabilă. Printre vorbitori se vor număra comisarul Vella, Andrä Rupprechter, ministru austriac al mediului și Jan Dusik, director al Oficiului regional pentru Europa din cadrul UNEP. Dimineață, va avea loc o discuție pe Twitter referitoare la aptitudinile în materie de mediu.

Sistemul de înregistrare la evenimente este, în prezent, deschis. Faceți clic aici pentru a crea un cont sau pentru a vă loga. Înregistrați-vă prin intermediul linkului aferent fiecărei sesiuni din programul zilei.

Commissioner Vella opens Green Week 2016 in Ljubljana

Contactați-ne

Enrico Brivio

Spokesperson European Commission

Iris Petsa

Press Officer for Environment, Maritime Affairs and Fisheries